miercuri, 6 august 2014

A șaptesprezecea zi

  La mare......

               Trece  vara atât de repede,timpul se năpustește ca o tornadă asupra vieților  noastre prea încărcate de griji.Și mintea nu te lasă liber,născocește mereu o altă dilemă,te trimite și te adună,te prinde in plină vară cu sufletul greu de atâta neiubire.Iar marea,oh ,marea aceasta   liniștită, te cheamă încet la ea ca să-i povestești despre tine....Dar nu mai e nimic de spus,pe lângă mine un pescăruș caută de mâncare ,oamenii par fericiți,sunt în vacanță,dar privirile lor trădează un adevăr ascuns,nespus încă ,dar care pare atât de palpabil.
             Joc volei ,oamenii care fac sport emană multă bucurie și încredere.Apoi fac o baie în mare ,apa mării mă îmbrățișează cum numai mama o făcea când eram copil.Gustul sărat al apei mă aduce cu picioarele pe pământ.
             Undeva în sufletul meu o iubire ,nu una de-o vară,se ascunde și-ar vrea să te caute pe tine,tu cel care m-ai făcut să cred că nimic nu e imposibil.
            Dar sunt singură și plaja  se golește încet,soarele apune într-un cerc mare de foc,printre razele de piatră ale Obeliscului din Costinești.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu