A opta zi- Escape To Nature !!!

A șaptea zi

       Peste satul meu s-a așternut  zăpada albă și pufoasă ,iarna a venit în sfârșit !Cum devenim iar copii când începe să ningă ! Prin anul  1974 cred că era, au  început într-o zi să cadă fulgi mari ,fără oprire și a nins,nu s-a oprit până ce zăpada era aproape de streșinile caselor.Nu,nu e glumă,noi ,copiii ne-am bucurat nespus ,a doua zi n-am putut  merge la școală.Au ieșit  toți ,mama și noi,vecinii și copiii lor să curățăm zăpada de prin curte,apoi din fața caselor,totul într-o veselie și-ntr-o stare de bine care mă  face și acum să tresar.Și ulița noastră era plină de copii care mai de care pus pe glume și nebunii......Când fugeam toți pe deal la noi sau la Raveica Siichii, mamele stăteau  în drum și se bucurau și ele de joaca noastră.Ce ne dojeneau când săream la trambulinele construite de noi și ne dădeam peste cap cu sănii și schiuri cu tot!
Ei,dar povestea cu schiurile e intersantă!Erau făcute de noi din scândură de cireș cu toporul,apoi fierbeam câteva minute bune vârfurile schiurilor.Îndoiam mai departe aceste vârfuri fierte  și moi între zapii de la gard,lăsam să stea acolo până a doua zi și apoi eram sportivi adevărați.
Și iernile erau mai blânde cu noi.........

 

A șasea zi

   

 A nins azi, a nins puțin ,mi-a fost dor de iernile de altădată, copilăria cred că este perioada care lasă urmele cele mai adânci în viața noastră.Și  iată că îmi amintesc de anii  fără gânduri ,aveam 8-9 ani ,mergeam la  vechea școală din sat ,acum s-a construit alta în centrul satului,unde sunt la rândul meu învățătoare,mă văd pe mine și pe alți colegi de-ai mei prin curte bătându-ne cu bulgări....Și iarna era iarnă,zăpada era albă și multă si parcă mai caldă ca azi....Îmi apăram colegele de colegii mai insistenți,eu fiind zidul de care nu puteau trece,mă luam chiar la harță cu ei și aproape mereu ieșeam învingătoare(fără modestie!).

       Ce dragi ne erau zilele de sâmbăta,noi am mers la școală 6 zile din 7,aduceam toți săniile și schiurile noastre  de acasă și mergeam împreună cu domnii învățători și profesori pe dealurile satului ,la săniuș.

Cum mai răsunau văile de chiotele și de veselia noastră!Cele 3-4 ore cât stăteam să ne dăm treceau mai repede ca gândul și chiar dacă unii dintre noi nu aveam haine atât de groase sau ghete și cizme de calitate(gândiți-vă că aproape toți copiii purtau cizme de cauciuc pentru că erau foarte ieftine!) ,nu simțeam gerul ,plăcerea jocului era stăpâna supremă.Cu obrajii înfocați porneam toți ,care încotro, spre casele noastre ,cu gândul la mâncarea caldă gătită de mama și la următoarea sâmbătă când ne vom reîntoarce pe derdeluș.

       Asta mi-a venit în minte azi în timp ce frământam pâinea și  afară fulguia ușor.Ce vă amintiți voi din iernile copilăriei ?

A cincea zi

         

             Mi-am propus să fiu mai optimistă, realizez că e greu să fac asta în România, când în jurul meu pesimismul e în floare,răutatea și nedreptatea merg mână în mână,dar nu mă las copleșită.Poate că  de vină e  zâmbetul copiilor care ne întâmpină în fiecare dimineață.Sau poate peisajul de o frumusețe aparte al satului meu,Luncasprie.Sau de ce nu, amintirile din copilăria noastră ,dorința de a le oferi elevilor de azi ceea ce
ne-a lipsit nouă.......
            Și totuși , cum aș putea să nu vorbesc despre accidentul aviatic de aici din apropiere,din Munții Apuseni !Nu-mi dă pace gândul că am fi putut face mai mult ,câte vieți trebuie să mai cadă pentru ca autoritățile,culmea ,,aleșii noștri”,să ia măsurile potrivite,să regândească sistemul de sănătate și învățământul ,să le așeze acolo unde le este locul într-o societate democratică?!
            Nu credeți că poporul român are nevoie de oameni sănătoși și educați pentru a trăi cu onoare și demnitate?
            Ce exemplu de sacrificiu și de  dragoste pentru semenii ei a fost studenta Aurelia Ion care la acea oră din zi, făcea voluntariat pentru salvare de vieți și nu  bătea cluburile din oraș ca majoritatea tinerilor de vârsta ei!Coincidență sau nu,parcă o mână nevăzută i-a ales pe ei,cu aceleași inințiale ale numelui și prenumelui A. I.Poate că este un mesaj de reîntoarcere,de reculegere ,începutul și sfârșitul....
Recunoștință și respect pentru ea și pentru pilotul Adrian Iovan!

La noi   în țarină-Luncasprie

         

A patra zi

        Am revenit cu pași sfioși , au trecut anii,iată e 2014 și viața în România s-a acrit și mai mult.Cu toate acestea,am început să gândesc pozitiv,să caut în jur lucrurile pentru care merită să trăiești frumos în fiecare zi.
        Sunt sigură că voi găsi începând de acum ceva care să-mi atragă atenția ,să mă uimească și să mă facă să zâmbesc și pe voi împreună cu mine.
     Vă las  acum să vedeți filmul documentar de laTravel despre România.Este emoționant ,magnific,.....,ireal de profesionist, realizat de jurnaliști adevărați!
https://www.youtube.com/watch?v=cnYL4ztIcRY&feature=youtu.be&ab_channel=gabi0408 http://youtu.be/cnYL4ztIcRY
       

Toamna în satul meu-Luncasprie